versuri

de Aristide Mircea

Bucureşti, 1996,

80 pag., 14 / 21 cm

publicistică teatrală şi politică

de Dan Predescu

Bucureşti, 2001,

152 pag., 14 / 21 cm

poeme elementare

de Dan Predescu

Bucureşti, 2003,

80 pag., 14 / 21 cm

versuri

de Cristiana Tudor Eremia

Bucureşti, 2004, 140 pag., 14 / 21 cm,

cu prezentare de D. Predescu (coperta 4)

roman

de Dan Predescu

Bucureşti, 2005,

130 pag., 14 / 21 cm

EPUIZAT

Preţ Bucureşti :

6 lei

Preţ provincie (poştal, ramburs) :

10 lei

Preţ Bucureşti :

7 lei

Preţ provincie (poştal, ramburs) :

11 lei

Preţ Bucureşti :

7 lei

Preţ provincie (poştal, ramburs) :

11 lei

Preţ Bucureşti :

9 lei

Preţ provincie (poştal, ramburs) ;

13 lei

1

   Cine a mers, în ultimele două decenii, la teatru va citi cu încântare cartea lui Dan Predescu şi o va pune cu grijă – pentru nostalgice lecturi viitoare – în cutia cu flori presate, bilete de cinema şi programe de spectacol. Sunt cronici teatrale şi interviuri scrise în perioada 1978-1998… Câteva au rămas …inedite din pricina interdicţiilor politice suferite fie de autor, fie de preopinent (aşa cum este cazul interviului cu extraordinara actriţă Liliana Tomescu, comandat de revista Teatrul şi realizat în aprilie 1980, dar nepublicat, deoarece, la foarte scurt timp după predare, Liliana Tomescu a plecat într-un voiaj în Danemarca, iar “uzanţele” vremii cereau ca materialul să aştepte în sertar întoarcerea pe meleagurile româneşti a persoanei – n-a mai fost cazul).

   Sunt cronici adevărate, scrise un profesionist …pagini din care, la vremea aceea, spectatorul de teatru înţelegea demersul artistic, lămurindu-şi elemente pe care le-a neglijat în timpul celor două ore petrecute în sala de spectacol, sau, dacă le citea înainte de vizionare, îşi putea forma un orizont de aşteptare care, confruntat cu realitatea scenică, suferea destul de puţine modificări.

   Vorbeam de nostalgii? Da, pentru că a existat o perioadă în care teatrul era văzut de spectatori avizaţi şi comentat de profesionişti, schimbul de substanţă teatrală petrecându-se într-un sistem funcţional. Câteva nume şi câteva titluri: Peter Brook – Woza, Albert!, Liviu Ciulei – Deşteptarea primăverii, Alexandru Dabija – Ospăţul lui Balthazar, Alexandru Darie – Legături primejdioase, Lucian Giurchescu – 3 Havel, Silviu Purcărete – Ubu Rex cu scene din Macbeth, Andrei Şerban – Fragmente dintr-o trilogie antică, Tompa Gábor – Troilus şi Cresida.   

      Măgari interpretând

      Carnavalul din Veneţia

      de Marina Boiangiu

      Lumea Magazin , Bucureşti,

      nr. 9/2002, pag. 46

2

…Aşadar,  am primit în toamnă un volum de la Dan Predescu … în care autorul se prezintă la modul: <<absolvent al IATC,  profesor la Şcoala Populară de Artă-Timişoara,  muncitor necalificat la Vulcan,  membru al secţiei de critică ATM,  secretar literar la Teatrul Vasilescu,  membru al Asociaţiei Cineaştilor,  şomer,  profesor de Foto-Cineclub la Casa Pionierilor,  director al revistei "Jertfa",  consilier în Ministerul Culturii,  producător executiv la Editura Video,  redactor-şef la "Actualitatea imobiliară",  redactor la "România liberă", responsabil de secţie la "Privirea" …>>

   E un CV teribil, nu?! La fel de acroşantă este şi cartea sa Aur şi aurolac - o selecţie din cronicile, interviurile şi punctele de vedere exprimate în presă (ori la radio) de agitatul autor, în perioada 78-98. Dan Predescu, o spunem cu bucurie, are instinct critic. Simte valoarea. Diagnostichează precis. E temerar, nu o dată. Nu face temenele politice (lucru important, mai ales înainte de 89!). Iubeşte polemica şi, spre a transforma cronica de teatru într-o lectură agreabilă, o condimentează cu note de subsol anecdotice. Teatrologul e bătăios: calitate admirabilă! (cu oricîte repercusiuni neplăcute i-ar urma).  …

   Cartea este vie.  Incitantă.  Cu opinii care sunt juste şi suspiciuni ce pot scandaliza.  Ergo,  merită  mediatizată.  Noi am făcut, aici,  un pas...

      Intuiţie şi anecdotică

      de Bogdan Ulmu

      Convorbiri literare,

      Iaşi, iunie 2003

   Să încep a vă reproşa una şi alta ar fi o greşeală, o lipsă de tact, o zădărnicie, o adresare patetică şi fără puterea de a convinge un semen gata convins...

      Se profila o cioară cu trei aripi

      Pe staniolul zorilor dogmatici...

      Sărmană cioară, vai,   

      delicvescentă cioară...

   spuneţi în aproape cel mai scurt poem al dvs. Aur şi  argint, întâmplarea făcând ca la el să vă deschid cartea şi să mă conving repede că întregul rău e de neevitat, pentru că şi răul poate fi, doldora de merite, o lecţie de artă.

   De la titlu la motto-ul din Tagore, apoi sumarul plus dedicaţiile, subtitlurile cărţii-manuscris, apoi versurile, fiecare în parte, de atâtea ori glorificând o măreţie neagră, toate acestea m-au convins că locul lor   cel mai potrivit după lectură este pagina de revistă şi raftul bibliotecii. 

   Şi totuşi, sunt cuvinte, cuvinte doar, nu viziuni, cu convingeri, nu scârbele asasine de care suferim, cuvinte numai în textele dvs. care ar putea fi înlocuite cu termeni civilizaţi, la fel de elocvenţi, dar nu atât de urât mirositori.

      Constanţa Buzea

      România literară nr. 6,

      12 februarie 2003

Ordinea de zi

e anunţată!

E bogată...

Şi orele trec

Şi orele nu trec...

Eu vreau să plîng,

iar în ordinea de zi

nu e trecut

plînsul meu.

   Cam aşa sună poezia Cristianei Tudor Eremia, într-unul din momentele ei bune, amintindu-ne de lirica românească discret-protestatară a anilor 70-80 („discret”, respectiv cu gura închisă, vreau să spun), dar şi, surprinzător, de Brecht, atunci când acesta, referindu-se la o stare de lucruri foarte asemănătoare, cea din Germania anilor 20-30, vorbea despre „ordinea care domneşte într-o ladă goală”. Uneori mimată, alteori nu, în versurile sale e multă candoare, inclusiv stilistică. Fiinţele prevăzute cu simţ critic (sau măcar suspectate de aşa ceva), preocupate, vorba 'ceea, de influenţa ceva-ului asupra cuiva-ului, vor strâmba din nas. De pe la mijlocul secolului al nouăsprezecelea, când vreo câţiva hiper-esteţi de la Paris (întâmplător, printre ei se aflau şi doi-trei dintre cei mai mari scriitori ai literaturii universale – da, şi ce-i cu asta?) au hotărât că sentimentalismul e semnul distinctiv al mârlanului, al neamului-prost, ne ferim de el ca de dracu'. Ba chiar putem zice că atâta ne ferim încât nici imaginile de abator pe care le vedem zilnic la telejurnal nu ne mai impresionează. Ei, esteţii, ne-au învăţat că intenţiile bune fac literatura proastă (uitând să ne informeze dacă reciproca e, cumva, adevărată).

   Bune, rele, nu contează, poezia nu se face cu intenţii, ci cu altceva. Pe deasupra intenţiilor, pluteşte, precum Duhul se poartă pe deasupra apelor, ea, Expresivitatea.

       D.P.

1

   Autorul descrie, cu o sinceritate dezabuzată, stilul de viaţă umilitor şi lipsit de orizont din timpul comunismului. …   

   Iată, ca exemplu, mărturisirea unei femei însărcinate, care urmează să nască împotriva voinţei ei, pentru că aşa a hotărât, dictatorial, Ceauşescu:

“O urăsc. E o bucată din mine pe care-o urăsc.. Ceea ce creşte acum în mine nu sunt nici eu, nu eşti nici tu, [partenerul ei de dragoste, n.n.] nu e nici copilul nostru. Port în mine ceva pervers şI bestial, ceva obscen, pătruns în mine fiindcă aşa vrea Ăla.”

      Alex Ştefănescu

      România literară nr. 20,

      25 mai 2005

2

   Cartea  lui Dan Predescu pare a fi o scriere autobiografică, alcătuită, după cum spune chiar autorul, “din amănunte care nu merită cine ştie ce atenţie, neinteresante din mai toate punctele de vedere”. “Trăirile” pe care ni le propune autorul sunt “cu totul lipsite de importanţă pentru tot restul lumii”. Atunci, dacă este conştient că “cele trăite” sunt interesante doar pentru el (naratorul), de ce ni le propune şi nouă spre lectură?

      Horia Ungureanu

      Arca, Arad, nr. 7-9 / 2005

3

   Sub un titlu departe de savoarea cărţii, mizeria sentimentală de pe vremea lu' Ăla, tratată în viteză vitează, cu aprigă şi binefăcătoare obrăznicie. Căci "la Bucureşti totul e atît de omenesc, încît nimic nu e scandalos". Pe bune, de zece ori mai tare şi mai cinic decît Beigbeder, fie vorba-ntre noi.

      Radu Cosaşu

      Dilema veche nr. 102,

      6 ianuarie 2006