O mie
şi una de morţi
observaţii,
divagaţii, ipoteze, amintiri din vremurile bune
5
Trebuie să răspunzi la īntrebările
absurde? Eram īnclinat să cred că
nu. A vorbi de un Arghezi legionar dovedeşte o fantezie cam
necontrolată. Poate părea o dezvăluire senzaţională,
dacă n-ar fi o prostie. Mărturisesc că n-aş fi crezut
că e necesar să combat enormităţi, dacă, de curānd,
cineva nu mi-ar fi spus cu cinism: "Eu cred că Arghezi putea fi
şi legionar, pentru că a fost īn atātea alte feluri!" Am īntrebat, mai mult ca să
văd ce ştie interlocutorul meu: "Īn cāte alte feluri a fost
Arghezi, din punct de vedere politic?" Mi s-a răspuns: "Īn cāte feluri a vrut! A fost o giruetă
politică!" Preopinentul meu nu ştia nimic precis, dar īmi spunea
răspicat şi agresiv, īntr-un mod care nu admitea replică sau
dubiu şi, mai ales, nici un fel de argumente, că Arghezi s-a
compromis īn toate felurile şi că, prin urmare, n-ar fi de mirare
să fi fost - nu se ştie cum - şi legionar. Sau, dacă nu
membru episodic al Mişcării, măcar un publicist pro-legionar,
unul printre atāţia alţii! Opinie totalmente falsă! ştiam
că biografia argheziană nu se bucură de un bun renume, dar nu
aş fi crezut că i se poate pune īn seamă orice. Nu răspund,
īn continuare, unui singur om care gāndeşte astfel, răspund unei
suspiciuni pernicioase. O prostie, cum e aceea că Arghezi ar fi fost
legionar, se răspāndeşte foarte repede pe fondul īn care ne-am
obişnuit cu lansarea de acuze şi etichetări grave, făcute
adesea fără dovezi.
Reproduc acest lung pasaj introductiv al articolului Putea fi Arghezi
legionar? semnat de creditabilul critic Ion Simuţ īn Romānia literară nr. 5 din 9 februarie 2007 cu senzaţia
nu prea confortabilă că-mi bag nasul unde nu-mi fierbe oala. Īn fond,
articolul domnului Simuţ e o piesă īn disputa sa cu istoricul Alex.
Mihai Stoenescu, ą propos de chestiunea simpatiilor legionare ale lui Arghezi,
manifestate publicistic iar eu nu sunt nici critic literar şi nici
istoric, ci doar un cititor, unul dintre puţinii care mai dau bani pe
cărţi şi astfel, posedă, cāt de cāt, o bibliotecă. Iar
īn biblioteca mea am dat peste volumul a cărui pagină de gardă o
reproduc mai jos īn fotocopie:
Īn cuprinsul volumului cu pricina, la paginile 196-197, am dat peste o
notă intitulată Domnului M.R., datată 1937 şi
publicată, probabil, īn Bilete de papagal. Iat-o, reprodusă
tot īn fotocopie, integral:
Aşadar, după ce
vom fi citit paginile 196-197 din volumul publicat īn 1998 sub supravegherea
fiicei poetului, vom fi liberi să ne īntrebăm: putea fi Arghezi
legionar? Sau un publicist pro-legionar ? Mi-e teamă că
trebuie să-i reamintim domnului Simuţ ceea ce se poate vedea cu
ochiul liber īn articolaşul reprodus aici: intelectualii de cea mai
fină rasă, supraoamenii de care vorbea Arghezi aici se numeau
Moţa şi Marin. Ce urmează să īnţelegem de aici?
Că e exclus ca Arghezi să fi fost vreodată un publicist
pro-legionar? Că eroic răposaţii Moţa şi Marin or
fi fost membri ai Partidului Laburist din Colentina?
Am pus detectorul politic pe
volumele VII, VIII şi IX de publicistică argheziană, detector
echipat să descopere elementele filo-legionare. Rezultatul? Nimic suspect
sau dubios īn această direcţie! Dimpotrivă: īn cele cāteva
ocazii, evenimente politice, pe care le valorifică, Arghezi e
anti-legionar virulent afirma dl Simuţ īn articolul
său, referindu-se la o nouă ediţie argheziană, din 2005
(vol. VII-VIII). Păcat că domnia sa n-a pus detectorul şi pe
volumul 41 al ediţiei precedente, publicat īn 1998, la Minerva. Se
pare că ediţia aceea era mai completă. (Pentru amatorii de
picanterii, dacă nu de istorie literară: entuziastul articol Hitlerismul,
de la paginile 27-28, publicat īn 1933. A cărui amintire, de altfel, nu
l-a īmpiedicat ci mai degrabă, l-a determinat, īn disperare de
cauză pe Arghezi să publice faimosul Baroane! īn 1943,
după Stalingrad şi debarcarea Aliaţilor īn Sicilia
).
Iar pānă va descoperi şi dl. Simuţ volumul cu pricina,
rămāne cum s-a stabilit: la noi, lucrul cel mai imprevizibil este
trecutul. Asemenea rescriere a istoriei literaturii n-am mai īntālnit de pe
vremea cānd Eminescu era, dragă Doamne, un vajnic membru al Partidului
Muncitoresc Romān, ulterior, P.C.R.
Trebuie să răspunzi
la īntrebările absurde? Nu, nu trebuie. Dar dacă o faci, fă-o
corect. Adică, de exemplu, fără omisiuni.
Ascunderea rahatului sub preş nu e nici de astă dată o
soluţie.
ANEXĂ
... Trăim o epocă a
cīrpei, īn vreme ce alte popoare retrăiesc epoca bronzului masiv;
cīrpă moale, slabă, cīlţ. Contagiunea manifestīndu-se īnsă
de la popor la popor, se speră că īnceputul hitlerist al Germaniei va
introduce īn aerul moleşit al continentului mirosul aspru al răcoarei
alpine, care va putea ajunge pīnă la noi, ca să ne scape de lingori.
... Vocea domnului Hitler a sunat altfel decīt toate vocile din paisprezece ani
de pīnă acum.
(fragment din articolul Hitlerismul, publicat īn Progresul
social nr. 2/20 februarie 1933 reprodus integral īn Scrieri de
Tudor Arghezi, vol. 41, editura Minerva, Bucureşti, 1998)
Romānia literară nr.5,
9 februarie 2007
Putea fi Arghezi legionar? - de Ion Simuţ
(articolul
poate fi găsit la adresa http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=8190&categorie=
)
Publicaţie de arte parţiale
a lui Dan Predescu